Proiect de tineret “Adolescenţa fără riscuri” 2005-2006
Scris de adisebacau pe februarie 12, 2008
ADOLESCENŢA FĂRĂ RISCURI – sesiuni de educaţie – peer
Coordonator proiect: psih. Lungu Daniela Marinela, preşedinte ADISE Bacău
Formator: profesor psiholog Aprodu Diana – Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică
Organizator: ADISE Bacău
Proiect iniţiat de Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Bacău în colaborare cu ADISE Bacău.
Parteneri:
Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Bacău – http://isj.bc.edu.ro:8080/web/Members/CJAP
Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir”, Oneşti – http://dcantemir.ro
Inspectoratul Şcolar Judeţean, Bacău – http://isj.bc.edu.ro
Casa Corpului Didactic, Bacău – http://www.ccdbacau.ro
Durata proiectului: 2005-2006
Finanţatori: Agenţia Naţională de Tineret, prin Direcţia Judeţeană de Tineret, Bacău
Scop: Promovarea unui comportament fără risc în rândul populaţiei în privinţa HIV-SIDA/TSI.
Obiective:
· Informarea şi formarea consilierilor-peer;
· Informarea elevilor de către consilierii-peer;
· Elaborarea şi distribuirea celor 2500 de pliante în licee şi şcoli din judeţul Bacău.
Motivaţia proiectului:
Elevii preferă să discute despre sex şi sexualitate mai curând între ei decât să abordeze subiectul cu părinţii sau cadrele didactice. Însă cunoştinţele şi experienţa lor sunt insuficiente şi de cele mai multe ori sfaturile pe care le primesc sau pe care le oferă nu sunt cele mai potrivite. De aceea, proiectul îşi propune să pregătească elevi-consilieri pentru co-vârstnici, formaţi în domeniul sănătăţii sexuale şi prevenirii HIV-SIDA/TSI, considerându-se că persoanele de aceeaşi vârstă, care împărtăşesc aceleaşi valori, tind să se asculte mai bine unii pe alţii. Este foarte important ca adolescenţii să poată vorbi cu ceilalţi despre problemele sexualităţii, bolile cu transmitere sexuală. Tocmai de aceea dorim să creăm un cadru neconvenţional de a atrage adolescenţii în discuţii pe această temă. Pentru că adolescenţii resping unele informaţii care vin de la părinţi, profesori, adulţi, vom desfăşura activităţi de formare a consilierilor-peer, care vor informa apoi alţi adolescenţi, iar informaţia va fi mult mai uşor receptată astfel. Proiectul urmăreşte informarea şi formarea unui număr de 25 voluntari cu vârsta între 14 şi 29 de ani, prin organizarea a două sesiuni de educaţie –peer. În ceea ce priveşte beneficiarii indirecţi aceştia sunt reprezentaţi de populaţia ţintă de asociaţia noastră.
Grup ţintă: 28 de tineri, elevi la 12 şcoli şi licee din judeţul Bacău, consilieri şcolari.
Beneficii/rezultate: Consilierii-peer (tinerii voluntari), formaţi în domeniul sănătăţii sexuale, prevenirii HIV/SIDA/TSI vor împărtăşi informaţiile celor de o vârstă cu ei, vor oferi pliante, materiale,adrese utile, etc.
Perioada şi locul desfăşurării: 23 noiembrie 2005 - Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” Oneşti. http://dcantemir.ro/web/proiecte%20si%20programe/proiecte_adolescenta.html
Participanţii – elevi şi consilieri şcolari la licee şi şcoli din judeţul Bacău:
Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” Oneşti ,
Colegiul Naţional „Gr. C. Moisil” Oneşti
Liceul „Nadia Comăneci” Oneşti
Colegiul Tehnic „Petru Poni” Oneşti
Grup Şcolar „Gheorghe Asachi” Oneşti
Şcoala nr. 1 Oneşti
Şcoala nr. 2 Oituz
Colegiul Naţional „C. Negri” Târgu-Ocna
Colegiul Tehnic „D. Ghika” Comăneşti
Şcoala nr. 1, Comăneşti
Liceul „Spiru Haret” Moineşti
Grup Şcolar „Podu -Turcului”
Evaluare şi supervizare: Marin Marius Ciprian, consilier de tineret Direcţia Judeţeană de Tineret Bacău